Ronțăilă este nostromul meu de la vapor. In realitate nu prea îl cheamă așa, de fapt încă nu sunt sigur că știu care e numele lui exact, drept pentru care, și datorită asemănării cu personajul din desenele animate prefer să-l numesc Ronțăilă. În seara asta, stăteam liniștit în cart și citeam revista presei (de fapt teoretic munceam, dar deh...așa e munca mai lejera când ești la ancoră în Africa) când mă trezesc cu Ronți pe comandă. Surpinzător, dat fiind că de obicei ora lui de venit pe comandă e 8 dimineața când nu e sub influentța cocârțului (pe care nu știu de unde-l scoate, dar cert e ca se descurcă). Sfios ca o domnișoară m-a rugat să-i împrumut cheile mele (care se potrivesc la toate incuietorile de pe vapor) că a ramas încuiat pe dinafară. Acu’...imediat a aparut și întrebarea de 10 puncte: cum pana mea de s-a întamplat așa ceva...Ronți pe dinafară, fară cheie și totuși cabina încuiată. Cum Ronți era destul confuz (probabil și de la cocârț) n-am reușit să obțin vreun răsăuns. E momentul la care în scena intră (de fapt nu intră ca nu s-a aratat în seara asta, da’ trebuia să mă exprim și eu într-un fel) Rolex, pe care de fapt nu-l cheamă Rolex (dar asta e cu totul altă poveste), care este treiarul punte, la noi pe vapor. Precum ziceam...când îmi puneam problema cine se ține de șotii și-i încuie cabina lui Ronți mi-am adus aminte că dis de dimineață Rolex îmi ceruse cheile. Luna trecută a avut de verificat vestele de salvare, lucru pe care l-a și facut. Dar cum inteligența nu e un lucru care îl caracterizează, ca de altfel și hărnicia, a verificat doar vestele din cabinele ocupate cu membri de echipaj. Pe scurt, dacă nu i-a deschis nimeni să scoată vesta la control el și-a zis că n-are rost să se agite. Drept urmare, luna asta, tata mare i-a zis să verifice vestele din cabinele neocupate (care in mod normal sunt incuiate). Și deși avea o lista cu respectivele cabine (pentru că numai alea trebuia să le verifice) el și-a zis să fie vigilent si să verifice peste tot. Așa că dă-i și muncește. Și de atâta zel și muncă nu a mai ținut cont care cabină era descuiată și care era încuiată, așa că după ce a verificat vesta i-a încuiat și cabina lui Ronți (deși nu arăta deloc a cabină neocupată) și l-a lasat pe sărmanul Ronțăila pe afara. Acu’ mă intreb ce o fi fost în sufletul lui Ronți când a ajuns la ușa și a gasit-o încuiată. Nu mai țin minte dacă Rolex are frigider in cabină, da’ dacă are, acum e în mod sigur plin cu carne J.
Snow, storms and seasickness.
Cu 5 zile în urmă

.jpg)