Si eu am fost „Crocodile hunter”

De fapt mai corect ar fi sa spun ca am fost si eu „Crocodile eater”. Nu mai tin minte daca ceea ce urmeaza sa va povestesc s-a intamplat inainte de accidentul lui Steve Irwin sau dupa, cert e ca am facut-o cu o mare stisfactie...am mancat crocodil. Eram la bordul unui vapor francez, nu mai departe de anul trecut. Echipajul mixt francezo-croato-romano-senegalez, ce sa mai o amestecatura demna de turnul Babel. Viata la bord era ceva mai permisiva, in sensul ca era permis consumul de alcool in cantitati rezonabile, iar cand era vreme buna si era timp se mai organiza cate un bbq. Ruta obisnuita a vaporului era Europa – Africa. Mai precis incarcam ulei de motor din Franta de la Le Havre si descarcam in unul sau mai mai multe porturi din Africa, dar cel mai frecvent era Koko, Nigeria. Koko e un satuc in jungla africana unde ca sa ajungi trebuie sa mergi cam cinci ore pe fluviu, deseori lovind cu vaporul de copaci. Nu dezvolt mai mult pentru ca voi reveni cu un subiect special pe tema Koko. Dar ca sa va faceti un pic idee e cam ca in Delta la noi numai ca e mai salbatic si e ceva mai multa vegetatie. Si precum ziceam era o seara de vara in minunatul peisaj al junglei africane. Stateam la masa si ca de obicei la masa se discuta. Plicticos de altfel. Pe toate vapoarele fantuzesti pe care am fost pana acum invariabil la masa se discuta despre vapoare (de obicei altele decat cel pe care te afli). Si nu povesti si intamplari amuzante ci chestii constructive si tehnice de te simti ca si cand ai fi inca la scoala. E... in seara aia nu stiu ce s-a intamplat, poate ca o fi fost de vina atmosfera de afara, sau o fi fost vinul consumat la masa, cert e ca jupanul (a.k.a. comandantul=captain=master=tata mare) a inceput sa-si aduca aminte din tinerete cand alerga prin padurile din Guyana Franceza si facea bbq-uri de diverse vietati de prin copaci, boscheti, rauri si nu numai, printre care, ati ghicit, si crocodilul . Moment la care am avut o sclipire de geniu si i-am spus ca si in Nigeria exista crocodili (apropo finut de atfel). Ametit de mireasma junglei in prag seara (sau poate de litrul de vin baut inainte) comandantul a declarat solemn ca daca eu ii gasesc crocodil el il cumpara. Boon! Nici nu s-a luminat bine de ziua si m-am trezit vizitat la vapor de omul nostru bun la toate, localnic de vaza care toata ziua, buna ziua, avea, nu avea treaba era la bord. Exact omul care imi trebuia, mi-am zis...ia sa pun o intrebare, si intocmai ca iepurashul la magazin, zic „buna ziua, aveti crocodili?”, „Of course!” zice el, „da’ proaspat sa fie” zic, „no problem chief”. Nici nu trec patru ore ca ma suna ofiterul de serviciu „Chief you’ve got a delivery. Crocodile on board.”. Ok, m-am imbracat si am plecat sa inspectez obiectul livrarii. Cobor si-l intreb pe cel ce ma sunase „e proaspat, l-ai verificat?”. El zambind imi zice „e foarte proaspat, vezi ca e pe punte langa scara”. Intra-adevar era foarte proaspat, atat de proaspat incat misca, de viu ce era. In fine l-am luat in primire, am negociat pretul, pana la urma l-am scos la 80 de euro (cam piperat dat fiind ca avea nu mai mult de 8-10 kg). Si cum nu puteam sa prestam nimic la respectivul animal in acea seara (ca deja jumatate de sat se autoinvitase la degustare de crocodil la noi) i-am amenajat o mica piscina al bord. De la furnizor am primit asigurari ca rezista nemancat doua trei zile, asa ca l-am bagat in picina legat la bot si la picioare. Furnizorul ne-a dat si intructiuni suplimentare asupra modului cum de transare. Se pare ca bila crocodilului e foarte toxica, atat de toxica incat si un strop daca sare pe carne nu e recomandat sa o mai mananci. Dupa doua zile am plecat si am prestat respectivul crocodil, varianta protap. Mod de preparare: se opareste si se curata primul strat de piele pana ramane pielea alba, se taie pe burta si se curata pielea de pe carne cu un cutit bine ascutit, dupa care se eviscereaza cu atentie sa nu spargeti bila. Problema a fost ca mai tot echipajul se atasase de el si cand a fost vorba de mancat nu au avut inima. In final am fost cinci care ne-am sacrificat. A fost bun. Gustul aduce a peste cu carne alba iar consistenta bate inspre pui. Sfatul bucatarului: merge la fix cu un mujdei de usturoi facut maioneza si combinat cu rosii coapte. Pentru cine are posibilitate si doreste sa incerce recomand sa taiati animalul in bucati. Noi l-am facut la protap si carnea nu a fost patrunsa asa cum ar fi trebuit. In rest ce sa va mai zic...merge un vin alb sec, eventual demisec. Dar daca sunteti la vapor multumiti-va cu ce aveti la bord, asta daca aveti. Daca nu...nu disperati ca se poate si mai rau.

On the roads again...

Nu, stati calmi, ca nu am ajuns acasa sa ma bucur de pamantul mioritic sub talpa. Suntem in rada la Amsterdam sau cum ar zice prietenii nostri, rosii in obraji (stim noi de ce si cu ce)si albastri la sange, demni urmasi ai lui Churchill, „on the roads of Amsterdam”. Da, suntem la ancora. Scriam ieri despre furtuna din Marea Nordului. Una dintre consecintele ei a fost si congestionarea porturilor, drept pentru care am fost nevoiti sa ancoram. Si acum ca vremea s-a mai calmat un picut putem chiar sa ne bucuram de perioada asta la ancora, ’cause anchor is my love...totul devine mult mai relaxat, stresul dispare si noi avem timp sa ne mai tragem sufletul. Nu mai sunt manevre, incarcari, descarcari si mai ales spalari. De aceea orice marinar cand ii spui ca vaporul ancoreaza se lumineaza la fata si vede viata mai roz. Acum cativa ani cand eram mai tanar si nelinistit, si mai ales liber ca pasarea cerului (caci nu eram nici insurat, nici tatal unui minunat baietel) mai plimbam fetele pe faleza, si intr-o seara cum prestam noi respectiva plimbare o simpatica reprezentanta a sexului frumos a intrebat de sunt aprinse toate luminile pe vapoarele ce se gaseau in rada. Un coleg de breasla i-a raspuns ca marinarii de la bord dau petrecere si au nevoie de lumina ca sa se simta ca la disco si totodata ca sa poata manevra gratarele, berile si altele de genul. Era desigur o gluma pe care initial tanara a crezut-o. Si discutand apoi si cu alti cetateni am avut surpriza de a constata ca aveau o imagine idilica asupra vietii pe mare. Lasa bai ca va stim noi pe voi marinarii, toata ziua beti, petreceti, in porturi nici nu mai vorbim... Dragii mei atotcunoscatori intr-ale vietii pe mare sa stiti ca nu ne umplem timpul cu petreceri si gratare. Despre porturi nici nu mai vorbim, caci atunci cand ai doar sase ore pentru odihna preferi sa le dormi. Chiar muncim. In ziua de azi vaporul nu mai sta doua saptamani sa descarce, iar noi la bord nu mai suntem patruzeci, ci doisprezece. In schimb munca a ramas aceeasi. Acum, m-ar bate Dumnezeu sa afirm ca nu exista si petreceri sau bbq-uri la bord, numai ca in ultimii ani frecventa acestui fel de manifestari a scazut dramatic. Totusi bucuria statului la ancora ramane si sper ca nu ne-o va rapi nimeni prea curand..

Riders on the storm

Marea Nordului, renumita pentru conditii meteorologice vitrege, nu s-a dezmintit nici de asta data. Porturile de pe coasta Olandei inchise, localitati intregi evacuate pe coasta estica a Angliei, valuri a caror inaltime a depasit valorile maxime inregistrate in ultimii 20 de ani. Cam asta au anuntat posturile de televiziune si ziarele. Pe mare nu am simtit-o atat de rau, norocul nostru a fost ca am ajuns in zona dupa ce vijelia se mai calmase. Insa in scurt timp vantul si-a adus aminte de noi si marea care nu a apucat sa se calmeze s-a zbarcit si mai tare asemeni unei fete batrane. La Rotterdam, imensele porti de protectie impotriva inundatiilor au fost inchise pentru a treia sau a patra oara de cand au fost concepute. Si de data asta nu din cauza ca ar fi vrut cineva sa le testeze. Ne putem totusi considera norocosi. Tin minte ca acum vreo trei ani eram la bordul unui vapor mai mic si mai prost contruit decat este cel pe care sunt in prezent. Am avut ghinionul de a intalni o furtuna violenta in calea noastra. Trei zile ne-am miscat cu viteza melcului sau aproape deloc. Nimic nu mai rezista in picioare. Era ca si cum cineva ne-ar fi varat intr-o imensa masina de spalat. Ieri am trecut pe langa un vapor care mi-a amintit de aceasta experienta neplacuta si am realizat ca totusi am noroc. Am avut noroc si acum doi ani cand trebuia sa descarcam la Huston si ni s-a schimbat destinatia cu cateva zile inainte de a ajunge. Si in timp ce noi descarcam in Savannah, in Golful Mexic, pe acolo pe unde si noi ar fi trebuit sa trecem, facea ravagii Kathrina cea nervoasa. Sper ca acest noroc sa nu ma paraseasca prea curand. E greu de explicat celor ce nu au vazut marea sau vaporul decat in documentare ce experiente traiesti la bord si poate ca e mai bine asa. Probabil ca ar fi si mai greu pentru cei de acasa daca ar constientiza la adevarata lor valoare riscurile la care meseria asta ne expune zilnic. Am patit ca acum ceva timp, cineva in spirit de gluma (o gluma pentru care si calificativul proasta ar fi indulgent) sa ii trimita sotiei mele pe mail cateva filmuletze cu dezastre pe mare adaugand si cateva randuri „spirituale” de genul ”uite asa e pe vaporul sotului tau”. Va imaginati ca numai de ras nu i-a ars mai ales ca la momentul respectiv eram in voiaj. In fine, si asta face parte din riscurile meseriei. Caci meseria bratara de aur este si cu cat este mai grea cu ata e mai valoroasa. Sa-l rugam pe Eol sa fie mai indulgent cu noi si sa speram ca Dumnezeu nu isi va intoarce fata de la cei ce colinda marile si oceanele lumii si le va purta si in continuare de grija. Mult noroc tuturor si sa aveti parte de vreme si de vremuri mai bune!

Sfintii Mihail si Gavril

Azi e 8 noiembrie deci e Mihail si Gavril. La multi ani nevasta! Sa ne traiesti! Zi de mare sarbatoare ca doar e oferta speciala: doi sfinti la pret de unul. Am sarbatorit asa cum numai romanul adevarat poate sarbatori, ati ghicit ... prin munca. Si ce de munca, dat fiind ca am fost fericitul castigator al unui sfarsit de incarcare urmat de manevra si tot tacamul (a la carte, ca doar suntem vapor de 5 stele), toate avand ca decor pitorescul peisaj al Loirei. Nu va imaginati vreun castel intocmai ca in brosurile agentiilor de turism. Nici pe departe. Doar o apa tulbure (si asta datorita curentilor puternici de maree care matura toate sedimentele, si bine le fac) ce serpuieste printre fabrici, uzine si alte ctitorii marete ale poporului multi-lateral dezvoltat si anume francez. Acum cativa ani eram la bordul unui alt vapor ce vizita frecvent aceste locuri si tin minte ca dupa 4 luni de voiaj am ajuns la concluzia ca cel mai frumos lucru pe care il vedeam prin aceste parti era Queen Mary 2 aflat in constructie la Saint Nazaire. Una peste alta acesta zi de sarbatoare ar fi putut merge si mai rau, avand in vedere ca totusi am avut timp sa postez si azi cateva randuri. Realizez acum ca de cativa ani tot prind sarbatoarea asta pe mare (asta spre supararea soatei mele posesoare de nume aniversar - inca o data la multi ani Mihaela!). Imi aduc aminte ca pe vapoarele cu echipaj complet sau majoritar romanesc aceasta sarbatoare era la mare pret, chiar daca nu exista nici un sarbatorit la bord (lucru putin probabil pentru ca asa cum am spus si mai sus azi e oferta speciala) se gasea o ruda apropiata care trebuia musai sarbatorita. Sa nu uitam ca pe vapoarele romanesti motorul principal era botezat Gavrila. Deci ati vazut ca se gaseste? Insa vremurile acelea sunt pe cale de diparitie, daca nu chiar de multisor apuse. Politica majoritatii companiilor interzice azi consumul de alcool la bord, fapt care taie cheful de petrecere al oricarui cetatean (vorba chinezului – fum fara foc, mai rar). Ca o fi mai bine sau ca o fi mai rau e un subiect pe care promit sa il abordez intr-o zi cand voi avea mai mult timp. Asa ca va urez tuturor sa va distrati copios si daca nu va deranjeaza sa beti si un pahar pentu cei ce va sunt departe fizic, dar aproape in suflet. La multi ani Mihaela! La multi ani Mihai! La multi ani Gabriela! La multi ani Gabriel! Sa fiti sanatosi!

Si am pornit la drum...

Inspirat fiind de blogul unui coleg de breasla, de bastina de prin partile Irlandei am decis sa incep acest jurnal, pentru ca si navigatorul roman are ce povesti. Astfel sper ca locuri, fapte si oameni sa prinda viata sub ochii vostrii. A voastra e alegerea daca cititi sau ba. Drept pentru care va invit la bord. Asezati-va comod, fumatorii pe partea dreapta si nefumatorii pe stanga (nu as vrea sa fac descriminari dar directivele UE ne omoara) ca incepem. Vaporul meu actual e un tanc petrolier,adica transporta produse petroliere rafinate de genul celor ce se perinda prin rezervoarele masinilor. Asta nu e un motiv sa ma huliti. Nu din cauza noastra Petromul majoreaza preturile la carburanti. Noi doar le transportam si incercam sa facem asta cat de bine ne pricepem. E un vapor nou, nascut in 2004 dintr-o mama chineza ( motiv pentru care avazut lumina zilei la Shanghai) si un tata suedez (se stie ca nordicii cand se imbata fac prostii). Echipajul este mixt reprezentand o ingemanare de popoare ce acopera ca distanta jumatate de glob. Ca sa fiu mai explicit avem niscaiva suedezi (desi unii sunt doar cu buletinul ca fizionomia nu prea aduce a ceea ce vedem in filme – asta imi aduce aminte de bancul acela cu copilasul intrebat de un nene : ‘Cum te cheama pui de dac ?’, la care pustiul candid ii zice ‘Atilla !’ - cam asa si ai mei, ca doar cine a mai vazut suedez brunet mic si cu ochii migdalati). Ca sa revin ca m-am intins cam mult cu paranteza, avem suedezi, si pe langa ei filipinezi si un roman doi de prasila. In total suntem 12 la bord. Vaporul se plimba cel mai mult in Europa. Nu am ce sa-i fac. Asta a invatat, asta ii place. Au incercat diversi oameni sus pusi sa il mai scoata nitel in lume si l-au dus acum cateva luni pana in Africa de Sud dar se pare ca nu i-a priit sejurul, a tusit tot drumul, ba s-a plans de sale, ba de caldura ba de curent. Dar, una peste alta e un vapor de treaba si asa ar trebui sa fie toate vapoarele ca sa usureze un pic viata celor ce le calca puntile.

Acum ca v-am pus in tema cat de cat pot sa ma apuc voiniceste de treaba, dar am sa incep asa cum se cuvine cu o pauza ( ce sa-i faci...datoria ma cere). Asa ca pe data viitoare.